Ce pot să vă spun acum? Eram în culmea fericirii, fiindcă îmi plac astfel de discuţii în care se pune problema valorilor, se face o ierarhie, se studiază importanţa acestora, efectele asupra societăţii, dar şi pentru că toate acestea se făceau în cadrul unei emisiuni TV. (E necesară o mică paranteză, aici termenul de “valoare” nu are un sens axiologic, adică valoare morală, ci desemnează o personalitate, un om de o însemnătate mare, de calibru – dacă mi se permite să folosesc această expresie. Exemplu de valoare: Nicolae Iorga.)

Deoarece simţeam un oarecare entuziasm, începusem să mă gândesc la eventualele persoane – scriitori sau intelectuali – despre care se va vorbi în emisiune; „Poate despre Dan C. Mihăilescu…”. Îmi imaginam că se va vorbi şi despre o personalitate pe care nu o cunosc, deci aveam încă un motiv în plus să urmăresc emisiunea, dar aveam să fiu dezamăgit.

Plec pentru câteva minute din bucătărie şi când revin rămân perplex: pe Realitatea TV se discuta despre Ion Iliescu. Totuşi, nu îmi pierd speranţele, poate s-a deviat de la subiectul principal. Îmi continui de făcut treburile prin casă şi când îmi îndrept iar atenţia către televizor, ce descopăr? Că jurnalistul Cristian Tudor Popescu este luat în vizor – această expresie descrie perfect situaţia, fiindcă nu am observat analiza la care mă aşteptam eu, invitaţii din cadrul emisiunii aveau doar păreri personale de spus despre jurnalist. Unele chiar nefondate aş putea afirma, lucrul ce m-a uimit.

Cred că şi în această perioadă a emisiunii s-a născut în minte mea şi titlul acestui articol; mai exact, atunci când un domn a vrut să definească termenul „dizident” – fiindcă era o nelămurire dacă Cristian Tudor Popescu este sau nu „disident” – fapt care mi-a plăcut, deoarece era o dovadă a unei analize metodice – mai întâi, ar trebui să definim acel ceva despre care vrem să vorbim – însă definiţia m-a lăsat iar perplex, „dizident este acela care condamnă un act public”.

„Idiot” am exclamat în mintea mea, căci dicţionarul spune că un disident este acela care are păreri diferite de cele ale majorităţii – de exemplu: în privinţa orientării politice, Thomas Mann a fost un disident. Faptul că un disident ar condamna un act public e doar o consecinţa, nu e o definiţie, dar nici aceasta nu se întâmplă în cazul tuturor disidenţilor.

Şi de la Cristian Tudor Popescu se ajunge la… (tobele) Traian Băsescu. Atunci, mi-au căzut un miliard de fise: aveam de-a face cu o emisiune de motivaţie extrinsecă, adică făcută dintr-un anume interes, o altă scuză că discutăm despre politicieni şi jurnalişti, în care aducem anumiţi invitaţi ce ştim sigur ce vor spune, astfel fiecare îşi joacă rolul propriu.

Dacă în cazul lui Ion Iliescu şi Cristiam Tudor Popescu e poate trece cu vedere faptul că nu au fost menţionaţi intenţionat, în cazul lui Traian Băsescu nu este nicio urmă de îndoială, totul a fost orchestrat, cu un interes bine stabilit de la bun început. Dar mă întreb de ce? Nu e deja mass-media saturată de astfel de intrigi? Deşi mi-ar plăcea să mai analizez această situaţie, consider că am spus destule şi nici nu vreau să plictisesc prea mult.

Iar, în final, ca să mai dreagă lucrurile, cred eu, s-a vorbit despre Regele Mihai. De reproşat nu am decât acest lucru: că nu omul care reprezintă statutul este o valoare, ci statutul în sine este o valoare. Şi cum respectăm noi acest statut dacă nu lăsăm regele să ne reprezinte în mod oficial? Avem în discuţie două lucruri contradictorii, fiindcă nu poţi să respecţi la acelaşi nivel şi regele şi preşedintele unei ţări, în sistemul politic prezent al României regele nu poate să fie o valoare, doar preşedintele. Ori e una, ori e alta.

Concluzia acestui articol e oarecum evidentă: suntem într-o criză a valorilor, mai exact, a felului în care percepem valoare. Nu am nimic mai mult de spus.

Şi mă întreb, dacă tot voiam să discute despre politicieni care să fie şi nişte valori naţionale de ce nu i-au ales pe Nicolae Titulescu şi Take Ionescu. Sau… fiindcă printre invitaţii emisiunii se număra şi Mircea Diaconu, de ce nu l-au trecut pe el în rândul valorilor?

Of! Mi se pare că am ajuns să mâncăm politică pe pâine, cel puţin unii dintre noi. Lucru ce mi se pare atât de trist, pentru că nu mai vedem dincolo de acest subiect, astfel încât mă rog să nu se creadă că acest articol a fost scris dintr-un impuls politic.