Feed RSS
Twitter
Anxious Schizoid (14 articole publicate pe AmDoar18Ani.ro) 
10.03.2010 
Mă refer la următorul articol http://amdoar18ani.ro/analfabeti-pretutindenti/
Ştii ce mă amuză cel mai tare, în unele momente? Scurtmetraje în care nişte oameni umili încearcă să se revolte, iar când mai apare şi o anumită persoană cu o expresie „umanistă” pe faţă, totul culminează, pentru mine, cu o bufnire în râs, căci nimic nu le-a reuşit. Ca să fiu mai bine înţeles, am să amintesc de un joc, când eram noi mici, cineva ne cerea să ne enervăm, să afişăm o faţă de om furios, să ne încruntăm, noi o făceam, arătam mai mult sau mai puţini ameninţători, iar atunci, cel care ne-a cerut să procedăm astfel, ne punea degetul între sprâncene şi ne ridica în sus pielea, astfel că trăsăturile noastre nu mai erau ale unui om roşu de furie, ci ale unui om umil care cere îndurare, arătând ca şi cum ar fi gata să plângă. Acest lucru stârnea hohote de râs din partea celui care ne-a păcălit. Citeşte în continuare »
Am tot amânat scrierea acestui articol, căci nu ştiam dacă aveam în realitate ceva de spus, puteam să înşir foarte bine nişte date şi fapte care reunite reprezintă Revoluţia din Decembrie 1989, însă acestea s-au tot spus la fiecare sfârşit de an, oricum, nu cred că aici e locul potrivit pentru astfel de relatări, deoarece nu suntem la ora de istorie. Din reportajele pe care le-am tot urmărit la televizor se repetă o întrebare, ei bine, m-am hotărât să răspund, ce ştiu eu despre revoluţie? Ştiu că protestele au început în Timişoara, devenind neoficial primul oraş liber din ghearele comunismului, apoi alte oraşe au continuat lupta împotriva conducerii de atunci, însă centrul revoluţiei îl constitue Bucureştiul, totul a culminat cu executarea soţilor Ceauşescu, în prima zi de Crăciun, anul 1989. Au mai urmat şi o serie de mineriade unde cei din Bucureşti au putut vedea la lucru „apărătorii democraţiei”, acum mă întreb de ce Iliescu încă mai face umbră pământului, dacă Nicolae şi Elena au avut acel destin tragic. 
O stare de pace îi cuprinseră pe cei doi, însă fiecare o trăia în felul lui. K. se juca cu lănţisorul de aur al Letiţiei, aproape fascinat de senzaţia pe care i-o dă atingerea în acelaşi timp a pielii ei fine şi marginile dure ale pandantivului, pe care îl împingea dintr-o parte în alta cu vârful degetului; în această ipostază, K. era precum un copil a cărui atenţie a fost atrasă de o jucărie viu colorată. Părul Letiţiei avea culoarea aurului. Jocul iubitului îi tulbura gândurile iubitei, deoarece se juca, fără să ştie, cu o amintire, pe care o muta când la o extremă, când la alta, între uitare şi tăinuire veşnică. Sub acea înfăţişare de prinţesă liniştită se ascundea acum un suflet chinuit, din cauza zbuciumului ce dura deja de cinci luni, iar de trei luni era şi mai rău, căci purta tot timpul o dovadă palpabilă a ceea ce s-a întâmplat. Letiţia se gândea la Mircea, la noapte dintre 16-17 iulie şi la prima zi de şcoală, din acel an, când i-a fost dăruit lănţişorul. Nimeni nu poate câştiga lupta cu trecutul, fata se săturase de suspine. 
O mică introducere: Flyleaf este o trupă rock formată în 2000, cu rădăcini în oraşele Belton şi Temple, Texas, având-o ca solistă pe Lacey Mosley, care compune şi majoritatea versurilor. Memento Mori este al doilea album al lor şi a fost lansat pe data de 10 noiembrie. Primul lor album, Flyleaf, tindea ca stil muzical mai mult spre rock alternativ, mai exact, îl puteam încadra la post-grunge, având pe alocuri momente de alternative metal şi hard rock.
