19.Aug.2011 / Eveniment / 553 vizualizări /

Apare numărul cinci al revistei COMICS!

Numărul de august al revistei COMICS revine cu o altă serie de artişti, atât amatori, cât şi profesionişti, care dau viaţă personajelor benzii desenate.

Apare numărul cinci al revistei COMICS!

Printre cei care şi-au publicat desenele în revista actuală se numără şi Puiu Manu, unul dintre cei mai prolifici şi longevivi autori români de benzi desenate. Acesta are sute de planşe publicate în cei 56 de ani de carieră, în reviste precum Universul Copiilor, Arici Pogonici sau Cutezătorii.

Lansarea oficială a numărului cinci al revistei COMICS va avea loc odată cu vernisajul expoziţiei lui Puiu Manu de pe data de 25 august. La Galeria Saint Ink (str. Doamnei nr. 3), expoziţie organizată sub egida Muzeului Benzii Desenate veţi putea lua parte la un eveniment de zile mari.

Pentru realizarea revistei COMICS 5 au contribuit: Alin Ivan, Andrei Moldovan, Cristinel Zaharie, Costel BD, Dan Popa, Eugen Erhan şi Tudor Muscalu, Ioana Şerban, Ionuţ Popescu, Ileana Surducan, Mihai Ionescu, Matei Branea, Mihai Grăjdeanu, Nicolae Negură, Oana Dobre, Octav Ungureanu, Puiu Manu, Raluca Z., Toma, Silviu Cadia, Vlad Forsea şi Xiusha.

Dacă îţi doreşti revista în variantă tipărită, poţi afla cum să intri în posesia ei doar printr-un singur click.


Leave a Reply