19.May.2008 / Carte / 1,098 vizualizări /

“Apararea lui Galilei” – Octavian Paler

Dialogand despre prudenta si iubire

Lumina, vara, inima, viata. Elemente pe care Galilei le invoca pentru a-si motiva abjurarea. “Dialogul despre si prudenta si iubire“, cum insusi autorul il numeste, aduce in fata cititorului o lectura ce se caracterizeaza prin profunzime si ale carei randuri ne instiga sa meditam asupra fiecarei fraze.

Adancimea gandirii lui Octavian Paler a dat nastere unei opere de valoare, care trateaza lucruri pe care toti le simtim si cu atat mai mult, le gandim, reusind sa le formuleze in cuvinte.

Cand Paler avea 50 de ani, apare « Apararea lui Galilei », in 1978, reeditata (avand unele adaugari/modificari) cu 20 de ani mai tarziu.

De ce un dialog cu Galileo Galilei? Acest « parinte » al stiintei moderne, filosoful , astronomul si fizicianul italian, a ajuns in fata Inchizitiei, desi batran si bolnav. Amenintat cu tortura si umilit, este silit sa abjure public ideea ca pamantul se roteste in jurul soarelui. Se spune ca, printre dinti, ar fi soptit: “Eppur si muove” (“Si totusi se misca“.)

Paler nu reconstituie o istorie cunoscuta de toti, ci vorbeste despre propriile temeri, Galilei fiind un alter ego al autorului. Intrucat si acesta a fost persecutat de Securitate (echivalentul Inchizitiei) datorita unor convingeri proprii si i s-a stabilit domiciliul fortat, asa cum Galilei a fost condamnat la arest domiciliar, echivalenta fiind astfel clara, in cele peste 200 de pagini de dialog regasim autobiografia sentimenteleor, emotiilor si temerilor lui.

Ne este demonstrat ca intelepciunea incepe acolo unde nu mai exista nimic echivoc… Vorbele lui Galilei “au o stralucire amara“, dialogand despre iubirea ce l-a determinat sa abjure si frica de a pierde ce lui ii era mai drag: viata. Descriera inchizitorilor, ale caror caracteristici le demonstreaza gravitatea manierei in care sunt descrisi, parca ne contureaza aievea figura securistilor de pe vremea comunismului: “Ma obsedau ochii lor. Pustii, cruzi“¦ [...] si plini de frig, mai ales. Erau pironiti asupra mea ca asupra unui obiect oarecare. Asta ma facea sa nu-i mai pot indura. Niciodata nu m-am simtit mai desfiintat. Nu mai eram eu. Eram ceva fara importanta. Un nimic pe care ei il puteau suprima usor, fara probleme.“

Experienta prin care trece, il determina sa judece totul altfel si sa pretuiasca o fericire trecatoare: “… in fiecare dimineata, sunt recunoscator ca exist [...] Da, sunt recunoscator ca exist si disperat ca va veni o vara in care nu voi mai putea sa urmaresc cum innegreste lumina chiparosii la amiaza, nu e firesc la varsta mea? Ma doare tot ce iubesc acum, pentru ca presimt în orice frumusete sfarsitul, dar poate ca asa arata adevarata iubire. Bucura-te de acest dar vremelnic, striga o voce in mine. Caci nu exista decat daruri vremelnice. De unde venim? Unde ne ducem? Nu ne ducem nicăieri. Totul este aici.“

Noaptea ii rascoleste vechile temeri, procesul pe care il crezuse terminat o data cu abjurarea este reluat, cu acelasi scenariu, dar intotdeauna alte decoruri. Putem conchide de aici ca lui Galilei ii este teama de noapte, aventura nocturna insemnand pentru el un cosmar perpetuu, pentru ca noaptea serpii se trezesc, iar rugurile ard: “Numai subconstientul meu colcaie. Dorm agitat si visez tot felul de lucruri ciudate, mari noroioase, caini cu ochi omenesti, pe care, daca le-as auzi de la altul, le-as socoti niste aberatii.“

Interlocutorul necunoscut isi pastreaza anonimatul pe tot parcursul cartii. Acesta poate fi constiinta sa sau poate insusi autorul, care vrea sa-si auda rostite cele mai adanci emotii de personajul sau.

Citind “Apararea lui Galilei“, descoperim o parte din sufletul lui Octavian Paler, transpusa in cuvinte si incercam sa patrundem dincolo de intelesul acestora, intrucat iubirea, desi exprimata in aceasta carte, ea nu poate fi descrisa pe deplin niciodata, ci doar simtita.