Amintiri din epoca uniformelor şcolare

De curând am văzut un pictorial într-o publicaţie străină în care o mamă şi fetiţa ei erau îmbrăcate la fel. Eu una nu am înţeles niciodată cum funcţionează treaba asta cu haine pentru copii identice ba cu ale părinţilor, ba cu ale fraţiolor sau surorilor. Dacă suntem două persoane diferite, două personalităţi diferite, aş zice că hainele trebuie să reflecte acest lucru, nu?

Amintiri din epoca cu uniforme şcolare

În copilărie, vedeam copii îmbrăcaţi la fel, pentru că erau fraţi. Şi am tot încercat să înţeleg de ce fac asta. Nici gemenilor nu ar putea să le placă întotdeauna aceleași lucruri. Dacă le-ai cumpăra jucării Noriel ele nu ar trebui să fie identice doar pentru ei sunt frați.

Având în minte imaginea siamezilor, eu tot timpul m-am ferit de a arăta la fel ca ceilalţi. Făceam tot posibilul să nu am aceeaşi costumaţie cu cea a colegilor de clasă, spre exemplu. De fiecare dată când fetele din clasă veneau fără uniforme, eu o aveam pe a mea. Atunci când eu lăsam uniforma acasă, ele o purtau pe a lor. Pe atunci nu prea înţelegeam treaba cu ţinuta obligatorie în şcoli, dar ştiu că şi în generală şi în liceu am evitat complet purtarea costumaţiei identice.

Ideea de uniformizare a ţinutei era pentru mine un fel de strângere de fonduri pentru o firmă de croitorie, în schimbul căreia primeam nişte veste care stăteau pe noi ca pe gard. Niciun pic de simţ estetic sau utilitate a acestor piese vestimentare, în schimb, o mare sumă de bani care ajungea în conturile celor implicaţi.

Acum, dacă stau să mă gândesc, nu ştiu cum e mai bine: cu sau fără uniformă? De-a lungul timpului am găsit atât argumente pro, cât şi argumente contra. Dar nu ar fi rău să aflu părerea celor care mai sunt azi pe băncile şcolii.

Dacă în afară văzusem că este cool să te distingi prin uniformă de elevii altor colegii, în România nu mi se pare că s-a dezvoltat acest cult al apartenenţei. Nu ştiu să existe o mândrie a faptului că studiezi într-un anumit liceu şi să îţi placă să te şi plimbi pe străzile oraşului în haine reprezentative.

Sunt de părere că este bine ca fiecare să înveţe să îşi exprime personalitatea şi prin intermediul vestimentaţiei. Nu cred că mai trăim în perioada în care toată lumea trebuie să fie o copie la indigo a celor din jur. Nu zic că este în regulă ca în cadrul unităţii de învăţământ fiecare să expună ostentativ anumite piese vestimentare – mereu am mers pe ideea de echilibru – dar nici nu poţi avea pretenţia ca, dacă impui o uniformă, să nu se mai observe diferenţele de clasă socială.

Îndrăznesc să spun că, dacă cineva nu îşi permite să îşi cumpere o uniformă, din motive financiare evidente, soluţia “cumperi una şi o speli zilnic, nu mai ai nevoie de alte haine” este patetică. Mai că mi s-a făcut rău atunci când am auzi aceste argumente de la un profesor când se punea în practică introducerea uniformei.

[Sursă foto]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.