02.Nov.2009 / Uncategorized / 473 vizualizări /

Amintiri din Epoca de Aur – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!

Antologia folclorică a comunismului

În general când recomand un film românesc (post-decembrist de cele mai multe ori) întâlnesc un sictir manelăresco-cocălaresc. Din start, interlocutorul refuză să audă de film, generalizând că sunt “naşpa“ sau “plictisitoare“, fără măcar să fi văzut un număr cât de cât semnificativ de producţii ca să poată avea o scuză cât de cât decentă pentru generalizare. Motivul repulsiei lor colective nu este subiectul filmelor (chiar dacă majoritatea prezintă o Românie reală, plină de cerşetori – pe cei care i-am convins să urmărească “Filantropica“ de pildă au rămas miraţi de măiestria cinemtografică şi de frescuirea realistică a societăţii româneşti), ci curentul capitalist venit de peste ocean (da, bine, faceţi-mă comunist acum). Cultura americană, dacă putem numi aşa ansamblul de obiceiuri, sărbători şi simboluri americane care este mai restrânsă ca cea a unei provincii româneşti (excepţie făcând cinematografia şi o parte din literatură) şi tot ce reprezintă ea (nu prea multe, cum am mai zis) şi-a făcut simţită prezenţa în România post-decembristă, mai ales în rândul tinerilor care au uitat să-şi respecte (dacă nu iubească) ţara, cărora le e scârbă de ce a ajuns şi dau semne de fugă în străinătăţi, în loc să încerce să schimbe ceva (să nu înţeleagă cineva că eu scriu toate acestea din vila mea luxoasă din cel mai de fiţe cartier al oraşului).

Ultima producţie marca Mungiu (de fapt coordonată şi co-regizată de el) poate fi una din mândriile de a fi român, nu datorită subiectului filmului, ci modului de realizare care ar face mulţi mari cineaşti să-si bage unghia-n gât. Filmul este o colecţie de 4 legende urbane (sau contemporane ““ o formă foarte interesantă de folclor) foarte reprezentative pentru spiritualitatea românească, nu doar a acelei perioade. Fiecare legendă este reprezentată de un scurt/mediu-metraj, fiecare realizată de un alt regizor, construite toate cu un simţ cinematografic puternic, foarte împrospător, pline de personaje care de care mai pitoreşti şi cu un umor specific plaiurilor mioritice. Unii critică insistenţa regizorilor noului curent cinemtografic românesc de a aborda subiecte comuniste, în general prezentând marile păcate şi slăbiciuni ale urmaşilor lui Traian şi Decebal. Din contră, este de apreciat cunoaşterea tinerilor cineaşti a adevăratului sens al artei, aceasta creeându-se nu pentru consumatorul de artă, ci pentru artist, iar dacă artistul vrea să prezinte o Românie comunistă, o Românie mizeră, e alegerea lui şi cel mai important criteriu de judecare a operei este acela a calităţii produsului artistic finit. În cazul de faţă, antologia folcorico-cinematografică a lui Mungiu poate prezenta şi tinerilor ce n-au apucat regimu“™ Împuşcatului mentalitatea oamenilor din vremea aceea, şi este de apreciat obiectivitatea regizorilor cu privire la subiectul epocii de aur.

Deşi filmul are mai mulţi autori, Mungiu este capul proiectului, fiind şi autorul scenariului, dovedindu-se un regizor polivalent, realizând de la claustrofobicul “4 luni,3 săptămâni şi 2 zile“ această minunată culegere comică de legende urbane româneşti. Haideţi să prezentăm un pic cele 4 legende:

Legenda activistului în inspecţie. O comună oarecare din România opzecistă. Forfotă mare, pregătiri pentru o vizită oficială ce urma să aibă loc a doua zi, iar în ziua respectivă urmau să vină nişte tovarăşi în inspecţie. Bun. Vin tovarăşii. Inspectează mâncarea, băutura, lăutarii, etc. Târâire telefonul, vizita de a doua zi se anulează. Ei şi de-aici începe partea cea mai comică, care poate fi savurată vizionând filmul (recomand cinematograful).

Legenda fotografului oficial. Este cunoscut faptul că majoritatea pozelor cu Tovarăşu“™ cel mare erau trucate: era înălţat, i se scoteau ridurile,etc. Ei, trebuie să apară o poză cu Ceauşescu şi un oficial francez a doua zi în Scînteia, iar poza are câteva greşeli ideologice şi, cum bine spune vorba românului, “Graba strică treaba“. Fotografii de la Scînteia vor comite o greşeală ce va mobiliza întreg aparatul administrativ al oficiosului.

Legenda politrucului zelos. Mare problemă mare într-un judeţ. Procentajul de analfabeţi a ieşit destul de ridicat (lideri de piaţă în acest domeniu) iar activiştii sunt mobilizaţi la sate spre a alfabetiza populaţia. Populaţia minoră este mobilizată rapid, dar cea vârstnică mai greu. Cel mai problematic este badea Ion, un cioban care refuză să vină la cursuri, fiind şi unul din cele mai interesante şi bine conturate personaje din tot filmul. Ei, între badea Ion şi activistul de partid se vor isca conflicte… electrizante.

Legenda miliţianului lacom. Tăierea porcului este una din cele mai specifice şi răspândite obiceiuri româneşti. Fie că eşti de la oraş sau sat, bloc sau casă e musai s-ai porc de Crăciun. Uite,aşa face nenea miliţianu“™ Sandu rost de un porc de la cumnată-su, porc perfect sănătos, doar că era viu. Şi noaptea unde să-l taie? Şi mai ales,cum? După mai multe încordări ale creierului, soluţia vine de la plodu“™ său, care spune c-ar fi bine să-l gazeze. Ei şi-l gazează pe Costică (porcu“™), şi-l gazează bine.

Legendele sunt pline de personaje comice, specifice româneşti, unele chiar complexe şi simpatice, amintind un pic de satira lui Caragiale, dar mult mai mult îţi aminteşte de “Mioriţa“, regizorii reuşind să încadreze în aceste povestiri caracteristici importante ale spiritualităţii româneşti, ale folclorului nostru, care ne face un popor atât de interesant, chiar dacă nu o ştim,chiar dacă unii nu vor să o ştim.