Am avut parte de un week-end Creative

În week-end, mi-am făcut curaj, am ieşit din casă şi m-am luptat cu nămeţii de zăpadă doar pentru a ajunge la workshop-ul fetelor Creative.

Deşi ajunsă cu o oarecare întârziere, cele două hărnicuţe m-au primit cu căldură în spaţiul destinat creaţiei, spaţiu pus la dispoziţie de cei de la HOBBY CAFE şi m-au invitat să mă apuc de lucru.

Am intrat în atmosfera de bună dispoziţie şi am început să aleg modele, să mă gândesc la asocieri de culori şi să pun de-o parte materialele care îmi făceau cu ochiul. Celelate colege ce croitorit erau deja în priză şi erau care mai de care mai entuziasmate de animăluţele cărora le dădeau viaţă.

Am zis că vreau să creez o bufniţă, dar nu una oarecare. Ci una care să facă într-un mod ştrengar cu ochiul, să aibă penaj roz şi puf galben. Da, o creatură deosebită care să îmi aducă aminte cu drag de ziua petrecută alături de câteva fete creative.

Luasem un şablon şi am început să tai conştiincioasă din materiale. Apoi mi-am ales cele mai colorate aţe şi am început a coase. Mi-a luat cam 45 de minute să termin tot monstruleţul, dar a meritat efortul.

Cu ocazia asta, mi-am amitit de orele de lucru manual pe care le aveam la şcoală. Mi-a plăcut să îmi reamintesc câteva metode de a coase. Deşi mi-am pierdut din îndemânare odată cu trecerea timpului, totul a decurs precum mersul pe bicicletă (pe care cică nu-l uiţi nicioadată).

Colega pe care am avut-o la masa de lucru îmi tot şoptea să fac cusătura “cu punct ascuns”, cusătura “în triunghi”, dar eu m-am limitat la a le face pe cele cunoscute.

După patru ore de muncă, participantele workshop-ului au plecat acasă cu 3-4 monstruleţi care să le ţină de urât. Ele au învăţat să creeze modele cât mai diverse şi au spus că vor să mai participe şi la alte evenimente asemănătoare. Aşa că nu am putut să nu o întreb pe Adriana dacă are de gând să organizeze cu Raluca încă un atelier, poate unul dedicat zilei de 1 Martie.

Creative Workshop s-ar putea să revină în luna martie cu o serie de activităţi dedicate creaţiilor handmade, dar până atunci putem doar să sperăm că fetele vor pregăti un desfăşurător la fel de impresionant.

Mai jos vă las câteva poze cu monstruleţii ce au ieşti din mâinile celor participante. Pentru a vedea în detaliu creaturile, daţi click pe poze.

[Sursă foto]

Distribuie:

Corina Niţescu

Perioada în care trăim nu ne mai ajută să ne bucurăm de lucrurile mărunte. Tocmai de aceea evenimentele, cărţile şi filmele pe care le recomand sunt câteva dintre micile bucurii care mă ajută pe mine, şi sper să te ajute şi pe tine să vezi lumea cu alţi ochi.

5 Comentarii

  • Reply 14.February.2012

    Dana Saila

    Vreau si euuuuuu…..sunt asa flumuseleeeeeeee:))))))

    • Reply 14.February.2012

      Corina Niţescu

      Păi fii pe fază, vei putea avea şi tu unul dacă îţi doreşti. Ţinem legătura.

  • Reply 16.February.2012

    Cristina

    Este foarte foarte dragut ceea ce faceti!! Si mie imi place sa ma joc cu creatii handmande.

  • Reply 16.February.2012

    Alexandra

    Super ….vreau si eu …

  • Reply 16.February.2012

    Maria

    ce frumos!

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.