18.Feb.2010 / Uncategorized / 323 vizualizări /

Altfel decât se vede

Articol scris de Ana Maria

Lumea asta rea omoară copilul din tine. Te forţează să te maturizezi mult prea devreme pentru a supravieţui.

Trebuie să porţi o mască doar ca să te accepte. Trăim într-o comunitate de vise risipte. Ne ascundem sub o indiferenţă falsă doar ca să nu fim răniţi, fugim de adevăr doar ca durerea să dispară.

Dacă durerea pentru ei este mândrie, durerea pentru noi e lipsa de afecţiune. Sunt prea prinşi în vârtejul lor de rutină ca să se mai oprească şi la noi.

-Hai să fugim să prindem trenul fericirii! Hai să fugim să prindem un strop de iubire!

Trebuie să zmulgem un zâmbet şi să-l desenăm pe cer cu nori. Să pictăm pe cer cu lacrimi în loc de stele şi în loc de lună să împrăştiem un pumn de şoapte.

-Hai să scriem cu petale de flori visele neîmplinite şi să vedem cât vor rezista, să vedem când se vor usca! Hai să facem o expoziţie a viselor!

Soarele apune stingându-se-n mare. Lasă dâre sângerii pulsând spre orizont şi îşi întinde braţele spre nesfârşit. Marea îmbrăţisează nisipul, preschimbă valurile în săruturi mici şi-i şopteşte cuvinte dulci. Nisipul se lasă pradă mării dăruindu-se cu totul. Lumea-i plină de iubire, dar devenim prea indiferenţi lucrurilor simple ca să mai băgăm în seamă restul.