alter.ego. – Ana Mănescu

alter.ego.“, de Ana Mănescu – Editura Herg Benet

alter.ego. - Ana Mănescu Am aflat de existența romanului pe internet, unde am și început să citesc fragmentele publicate de scriitoarea Ana Mănescu. Cu fiecare cuvânt pe care îl citeam, îmi plăcea din ce în ce mai mult și așteptam cu nerăbdare lansarea romanului “alter.ego.”.

Am început să citesc romanul într-o seară de vineri și l-am terminat sâmbătă de dimineață. Am recitit de nenumărate ori toate pasajele subliniate iar acum citesc cartea pentru a doua oară.

Despre alter.ego.

Sonnja este o tânără în vârstă de 19 ani care își dorește să devină scriitoare, dar nu este sigură că va reuși în acest domeniu. Ea scrie despre amintiri din liceu, aspirații, clipele de neuitat pe care le-a trăit alături de cele mai importante persoane din viața ei (Thea, Rin și Petra), sex, droguri, întâmplări marcante și iubiri neîmplinite. Se îndrăgostește de cele mai nepotrivite persoane și se află permanent în căutarea fericirii, care pare imposibil de găsit.

Ce mi-a plăcut la alter.ego.?

În primul rând, gândirea Sonnjei și felul în care Ana Mănescu a reușit să creeze un personaj atât de complex. Unul din multele citate care mi-au plăcut este:

”Cred că am fost prinși cu toții în vălul rapid al evoluției și ne-am învârtit de atâtea ori încât am amețit. Am uitat cu desăvârșire că fericirea se găsește în cele mai simple noțiuni, nu în bani case, mașini, cârpe de firmă, prestigiu și privilegii sociale”.

Deși Sonnja s-a născut în generația digitală și trăiește într-o lume atât de superficială, ea a reușit să-şi „păstreze esenţa”,după cum sfătuiește și cititorul.

Cel mai mult însă, mi-a plăcut dialogul dintre Sonnja și V., în care ea simțea clipa atât de intens și îi zburau prin minte o mulțime de lucruri pe care ar fi vrut să i le spună, dar alege să îi dea un răspuns banal. Nu răspunsul m-a impresionat, ci intensitatea gândurilor și sentimentelor ce ea i le purta lui V..

De ce recomand alter.ego.?

Recomand alter.ego. pentru că Ana Mănescu vorbește în acest roman despre lucrurile care contează cel mai mult în viață și pentru că ea are o gândire rar întâlnită în ziua de azi. Scriitoarea a reușit să facă cititorul să trăiască fiecare moment la fel de intens, alături de Sonnja.

Recenzia a fost scrisă de Corina Niţă.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.