09.Sep.2011 / Eveniment / 449 vizualizări /

AISB organizează a 12-a ediţie anuală a Maratonului Speranţei Terry Fox

AISB organizează a 12-a ediţie anuală a Maratonului Speranţei Terry FoxSâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora 11:00, se dă startul Maratonului Speranţei Terry Foxx, un eveniment anual organizat de Şcoala Americană Internaţională (AISB).

De ce se organizează anual acest eveniment? Scopul maratonului este acela de a atrage atenţia asupra importanţei găsirii unei modalităţi de combatere a cancerului, precum şi strângerea de fonduri destinate cercetării medicale în domeniu.

Startul maratonului se va da, ca în fiecare an, din faţa Şcolii Americane Internaţionale, care se află pe Şoseaua Pipera 196, iar participanţii vor urma un traseu de 5 km care va trece prin Pădurea Băneasa, după care se vor întoarce la sediul AISB.

Maratonul Speranţei nu este unul competitiv, astfel că cei care îşi doresc să se alăture acestei cauze, vor putea să meargă, să alerge sau doar să participe la festivităţi.

Sumele donate în cadrul acestui eveniment vor fi direcţionate către institutele din România care cercetează posibilităţile de tratare a cancerului.

Până în prezent, au fost strânși peste 145,000 Euro pentru sprijinirea luptei împotriva cancerului, în România. În ultimii doi ani sumele strânse au fost donate Asociaţiei P.A.V.E.L, asociaţie care are drept scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informaţional, psihologic, social şi material copiilor, tinerilor bolnavi şi familiilor lor.

Hai să sprijinim această cauză şi să participăm în număr cât mai mare la Maratonul Speranţei Terry Fox!


Leave a Reply