05.Apr.2010 / Uncategorized / 376 vizualizări /

Agora (2009) – raţiune versus prostie

Filmul relatează un episod de istorie antică, cuprinzând perioada Alexandriei secolelor IV-V, unde  filozoafa, matematiciana şi astronoama Hypathia (Rachel Weisz) a ajuns să devină obiectul disputei între diferitele facţiuni de putere ce conduceau oraşul. Iubită de doi bărbaţi din medii sociale diferite, Hypathia nu se defineşte însă printr-o poveste de dragoste accesibilă, ci prin faptul că pune mai presus de asta cercetările astronomice şi activitatea de pedagog. Ba mai mult ea este singura constantă a filmului prin raţionalitatea de care dă dovadă, spre deosebire de Orestes, un discipol de-al ei, şi Davos, un sclav cu mintea curioasă, care se schimbă pe parcursul filmului: fostul sclav devenind un apărător al noii ordini creştine, fostul discipol creştinându-se în interesul carierei politice.

În repetate rân­duri, regizorul Alejandro Amenabar (The Others, Mar Adentro)  invită privitorul să privească planeta din spaţiul cosmic şi să ascul­te zbuciumul pamântenilor prinşi în razboaie religioa­se. De altfel el a şi declarat că scopul lui “a fost să fac publicul să simtă ca şi cum ar urmări o echipă CNN realizând un documentar despre ceva ce s-a întâmplat în secolul IV. Agora este povestea unei femei, a unui oraş, a unei civilizaţii şi a unei planete. Agora este planeta unde ar trebui să trăim cu toţii împreună. Am încercat să arăt umanitatea în mijlocul tuturor speciilor de pe Pământ, şi Pământul  încadrat în Univers. Oamenii i-am văzut ca pe nişte furnici, iar Pământul ca pe o sferă micuţă ca oricare alta, învârtindu-se printre multe alte stele.” Filmul beneficiază de altfel de o imagine bună şi de decoruri impresionante, care recrează, între altele, anticul oraş Alexandria şi celebra ei Bibliotecă.

Filmul nu cred că ar trebui catalogat drept anticreştin, cât mai degraba unul despre prostia umană, ignoranţă, setea de răzbunare şi puterea care te face să îţi pierzi minţile. Regizorul nu a încercat “să dea cu pietre” într-o religie şi să o “protejeze” pe cealaltă. A lăsat de înţeles faptul că fiecare religie are dreptatea ei sau, mai degrabă, ar vrea să şi-o impună, din nefericire, prin vărsare de sânge. Este un film care prezintă perfect efectul de turmă, pericolul credinţei oarbe în oameni ce dau indicaţii morale în numele unui dumnezeu. Enjoy it like I did!