12.Oct.2009 / Uncategorized / 9,116 vizualizări /

“Adela“ – Garabet Ibrăileanu

Romanul a apărut în luna mai a anului 1933 şi este singura operă de ficţiune pe care a scris-o criticul român, dar care i-a adus, în acel an, Primul Naţional pentru Proză. “Adela“ e printre puţinele romane de dragoste din literatura noastră, fiind un roman-jurnal povestea ne este spusă de către doctorul Emil Codrescu care îşi ascunde sentimentele pentru fata devenină femeie, întrucât se crede prea bătrân pentru ea, incapabil să-i ofere o dragoste eternă.

Istoria legăturii dintre cei doi începe chiar din perioada copilăriei fetei, când aceasta primeşte prietenia unui om matur, dat în mintea copiilor şi îi oferă în schimb un “Te iube“™c!“ conştiincios şi grav. În adolescenţă relaţia dintre cei doi este marcată de rolul de mentor atribuit de fată doctorului ce devine mon cher maître, dar câteodată acesta se loveşte de capriciile vârstei, ea dorind să fie egală omului din faţa ei, trecut de prima tinereţe. O scurtă căsătorie a fetei face ca legătura dintre cei doi să se rezume numai la scrisori, însă, la revedere, vechiul raport de prietenie este reluat şi chiar dus mai departe, până la o “prietenie pasionată“.

Esenţa romanului o reprezintă analiza făcută de bărbatul de patruzeci de ani, introspecţie psihologică ce provine din sufletul adolescentului perpetuu şi animată de spiritul intelectualului delicat, ce nu crede în posibilitatea unei iubiri sincere din partea unei femei de douăzeci de ani. Lucru ce este contrar subtilităţilor la care recurge Adela pentru a-l convinge că “îi place ca nici un altul, că ea ştie că el o iubeşte“, dar aceste subtilităţi sunt barate de concepţia doctorului că posibila fericire dintre ei doi va fi trecătoare. În acest context, în care Emil Codrescu nu crede că poate să aibă totul, el alege să nu aibă nimic, dar nici măcar încercând să aibă totul.

Însă această dramă este învăluită de misterul femeii care asigură şi farmecul romanului. Pudoarea este oarecum necesară, deoarece acţiunea se petrece în jurul anului 1900 când orice sărutare pe pielea unei femei era de o încărcătură emoţională apocaliptică. În acest sens, romanul lui Garabet Ibrăileanu este unic, nicăieri nu vei mai regăsi o reprezentare mai veritabilă a misterului femeii care copleşeşte prin farmec scenele intime din alte romane.

“Dar pe o femeie pe care aş înjosi-o şi care s-ar înjosi n-aş mai putea s-o preţuiesc.”