23.Feb.2012 / Părere / 218 vizualizări /
Ada şi Bobo – Un concert la tricou
Tocmai ce am venit de la concertul Ada Milea & Bobo Burlăcianu şi pot spune că am participat la cel mai bun recital! Sau poate la cel mai aplaudat concert! Sau cel mai “bis-uit”!

Ada şi Bobo sunt doi oameni geniali, care au talent la cântat cu vocea, chitara şi… nasul!
Bobo este şi un mare păpuşar! El mânuieşte jucării de pluş în timp ce cântă, dar poate chiar să susţină concerte “la tricou”.


Pot spune că am aşteptat foarte mult timp pentru a fi unul dintre cei care participă la un spectacol de-al lor, dar acum am realizat că fiecare clipă a meritat. Muzica a fost excepţională, interpreţii mai mult decât geniali, iar atmosfera a fost pe cinste.



Cântecele au fost captivante, iar timpul parcă a fost mult prea scurt pentru repertoriul Adei şi al lui Bobo. Ştiu doar că minutele s-au scurs mai repede decât ne-am fi aşteptat cu toţii.
Spre final, Ada Milea nu a putut să se abţină şi ne-a dedicat şi… “o manea”, care a sunat cam aşa:
Primul bis a fost binemeritat, însă noi, publicul, nu ne-am mulţumit cu puţinul. Am aplaudat, am ţipat şi am strigat pentru încă ceva minute de muzică de calitate. Aşa că acei doi cântăreţi au răspuns chemării şi au mai ţinut două bis-uri.

Într-un sfârşit, văzând că noi nu ne mai dorim să plecăm acasă, Ada ne-a “hipnotizat” şi ne-a trimis la… culcare!
Orginizatorii de la YouthBank au fost mai mult decât fericiţi să fie cei care i-au adus pe Ada şi Bobo pe scena de la Wings Club pentru a susţine un concert de zile mari!
După concertul din seara asta mi-am putut re-explica de ce mă îndrăgostisem de Ada Milea şi Bobo Burlăcianu!


voi chiar puteti sa vedeti asa ceva, nu acuma serios in comparatie cu nustiu Rihanna,Leona LEWIS,Justin Bieber,Nicole Scherzinger[ex.the pussycat dolls],50Cent,Eminem,apropo cum canta LIVE,repetLIVEdr.dre siEminem n-o sa cante nici un roman pentru ca sunt varza si cu asta am spus tot,, uuuuuuuuuuuu romania
După ce vei învăţa să te exprimi corect în limba română, poate vom putea discuta despre acest subiect.
Până atunci, DA, Ada Milea şi Bobo Burlăcianu rămân doi cântăreţi extraordinari ai României (dacă nu cei mai buni).