12.Oct.2009 / Uncategorized / 531 vizualizări /

Această poveste nu e una de dragoste – II

Deşi am spus că povestea nu este una de dragoste, apare o etapă care este comună îndrăgostiţilor de sex masculin, individualizarea şi idealizarea fetei sau femeii, după caz. Astfel că fata se transformă în acea Ea pe care o tot întâlneşti în poveştile de dragoste, însă eu sunt mai îndreptăţit să folosesc această denumire deoarece nu ştiu cum o cheamă. A urmat o perioadă în care ne întâlneam des, de câteva ori pe săptămână. Primul lucru pe care îl aveam în faţă ochilor atunci când mă trezeam dimineaţa era cuvântul “Ea“ de la alarma telefonului amintindu-mi de ce nu dorm veşnic.

Pentru prima dată în viaţă simţeam că ceea ce fac are un scop, aveam un motiv să mă duc la şcoală, ştiam că dacă mă trezesc la ora şapte, ies din casă la ora 7:32 şi mă îndrept spre liceu, la 7:47 am să mă întâlnesc cu Ea. Am început să urăsc zilele în care nu puteam să o văd, începând cu joia, deoarece aveam ore de la şapte şi continuând chiar cu zilele de weekend când abia aşteptam ziua de luni pentru a lua de la capăt acest joc al întâlnirilor.

Cred că e momentul să o şi descriu, fizic măcar. Are în jur de un metru şi şaizeci şi cinci de centrimetri, părul îl are şaten, perfect drept şi îi ajunge până dincolo de umeri. Cel mai mult îmi place chipul ei ce exprimă numai delicateţe, la nicio fată nu am observat o îmbinare mai perfectă a trăsăturilor simple, fine, ce nu lasă loc niciunei linii ce ar putea să-i traverseze pielea albă, fară cusur. Nota finală este adăugată de ochii cenuşii ce te vor privi întotdeauna îngăduitor. E o plăcere să o vezi fumând, având mâna în care ţine ţigara la distanţă de corp pentru ca mirosul de fum să nu se îmbibe în haine, degetele întinse ţin ţigara cu vârful în sus, când o duce la gura o face printr-un gest graţios, îndoind doar cotul. Totul la ea este delicat. Cu toate acestea nu cred că e cea mai frumoasă fată din lume, aşa cum fiecare îndrăgostit crede despre cea de care s-a amorezat, însă e cu siguranţă atrăgătoare şi reuşeşte acest lucru fără să se fardeze.

Trăsăturile feţei, ochii, m-au făcut să cred că este o persoană gentilă care nu te-ar putea jigni niciodată, te-ar putea face să suferi, asta e clar, dar nu cred că este posibil să pleci vreodată de lângă ea fiindcă te-ai supărat pe dânsa. Această gentilitate am observat-o şi în mersul ei uşor. Întotdeauna se îmbracă cu bun simţ, din acest punct de vedere se află între genul conversator şi modern, niciodată nu am văzut-o purtând o haină care să-i evidenţieze formele sau vreo bluză decoltată. Deobicei, când e frig, poartă un palton scurt, negru, ce se încheie la mijloc cu un cordon care îi evidenţiază mijlocul, iar atunci când frigul se aproprie de ger, are un fular înfăşurat în jurul gâtului ce îi acoperă şi gura. Dar când dimineaţa e ceva mai cald afară, o vezi îmbrăcată într-o bluză cu guler pe gât, deschisă la culoare, fiind doar puţin mulată pe corp. Întotdeauna poartă cizme sau ceva cu toc, semn că nu face parte din grupul adolescentelor ce aleg tenişii, ea dovedind că are gusturi mai selecte, mai rafinate. Deşi Bob Dylan e un cântăreţ bun, nu îl poţi compara cu Schubert. Pe umărul drept poartă o geantă închisă la culoare, dar nu una de tip poştaş. Întreaga ei înfăţişare fizică dovedeşte maturitate, însă nu se aseamănă cu cea pe care cred că o au fetele ce spun despre băieţi că sunt mai imaturi decât ele. Ea are maturitatea pe care o capătau brusc prinţesele adolescente din Evul Mediu trimise să se căsătorească cu regi mult mai bătrâni decât ele, în acest mod servindu-şi ţara. Nu e ca celelalte fete care rămân impresionate, se simt măgulite, atunci când un băiat mai în vârstă le spune că sunt sexy sau că le credea studente şi nu eleve de liceu; dacă se va întâmpla să audă astfel de lucruri de la un băiat, ea îi va zâmbi doar ca să nu-l jignească şi nu va pune deloc preţ pe vorbele lui, iar idiotul va crede că şi-a atins scopul, deoarece a reuşit să-i fure un zâmbet.

Toate fetele cu păr şaten mi-au devenit mai dragi, deoarece părul lor are culoarea părului ei, orice lucru ce îmi aminteşte de Ea, mi-a devenit mai drag. Banca lângă care a stat şi a fumat într-o dimineaţă ploioasă mi-a devenit un loc sfânt, niciodată nu m-am aşezat pe acea bancă, crezând că am să pângăresc amintirea Ei dacă fac acest lucru. Pentru mine, ea este unică şi o situez deasupra semenelor ei.