14.Dec.2009 / Uncategorized / 1,968 vizualizări /
6 tipuri de taximetrişti
Nu ştiu câţi dintre voi mergeţi cu taxiul măcar o dată pe săptămână sau lună … dar pot să vă spun că eu, ca om care merge destul de rar cu taxiul (o dată pe lună, o dată la 2-3 săptămâni uneori), am reuşit să identific 6 tipuri diferite de taximetrişti (cel puţin în Bucureşti) pe care uneori reuşesc să-i “recunosc” până să le “trec” portiera.
Este esenţial să te uiţi la firma de care aparţine taxiul şi apoi la cum arată taximetristul înainte să urci în maşina lui. Tarfiul nu contează prea mult pentru simplul fapt că s-a demonstrat că în Bucureşti un taxi cu tarif mare te scoate mai ieftin decât un taxi cu tarif mic.
Şi acuma, în premieră, tipuri de taximetrişti:
1. Taximetristul tânăr
Are până-n 35 de ani, adesea chiar până-n 27, şi se împarte în două: cel cu Dacie răblăjită şi cel cu Logan sau orice altă marcă de maşină care pute bine înăuntru şi pare îngrijită. Ä‚ştia de obicei te duc repede la destinaţie. Dacă-i prinzi după miezul nopţii este posibil să te trezeşti că fac liniuţe (curse urbane de maşini) chiar cu tine înăuntru – am păţit asta de două ori!
Uneori ascultă manele, alteori doar rock. Dar 90% din ei conduc cu viteză mare şi aproape niciodată nu au rest de înapoiat, căci, desigur, tu eşti PRIMA LOR CURSÄ‚!
2. Taximetristul veteran
Cel mai probabil cărunt şi cu ochelari pe nas. Între taximetristi este cunoscut ca cel ce “fuge după curse”. În cultura taximetriştilor cei ce fug după curse sunt cei ce vor să facă un ban, dar de cele mai multe ori mai mult fug decât fac bani. Fuga până la destinaţie se compensează cu banii primiţi şi la fel de bine putea să stea degeaba într-o staţie de taximetre.
Este genul de taximetrist care ori vorbeste tot drumul de politică, familia ta, familia lui, probleme, societate, ori genul de taximetrist care tace. Nu scoate niciun cuvânt. Nu întreabă nici măcar: “Aici e bine?” – pentru că e veteran şi ştie tot. Odată oprit la ceea ce el consideră destinaţie aprinde luminile şi aşteaptă plata.
3. Taximetristul de la gară / aeroport / din staţiuni
Ä‚sta, ca şi cei de mai sus, este un escroc… Dar ăsta-i măcar autorizat. E genul care-ţi opreşte aparatul când are chef, care de fapt nici nu-ţi pune aparatul decât în urma certurilor cu tine. E genul care vrea să facă un ban şi-l doare-n cur de client.
4. Taximetristul de ieri
E simplu, orice-l întrebi el îţi zice: “Păi nu-ş eu că lucrez de ieri că am vrut să văz şâ eu cum o fi să lucrezi ca taximetrist că eu nu ştiam no’.”. El e aventurier. Se distrează la volan. Îi place să şofeze. N-are treabă cu altceva.
5. Taximetristul de altă etnie
În Bucureşti e tigan, în New York e musulman, negru, mexican… oricum, se aseamănă. Uneori ai impresia că a “ciordiles” taxiul în care este. Te pofteşte cu mare plăcere în maşina lui. Când îi zici de destinaţi e nesigur de ce are de făcut. Se uită suspect în stânga şi-n dreapta (uneori după poliţie, alteori după curve, alteori chiar ai impresia că eşti într-un taxi ciordit). Alteori te duce la destinaţie fără problemă şi are şi rest de dat tocmai ca să “îţi intre sub piele”.
6. Taximetristul cu o zi proastă
Ä‚sta-i ăla care se ia de tine: “Care stradă a independenţei?”, “Dar de ce vorbiţi atât de mult al telefon?”, “Dar v-aş ruga să nu mai fumaţi că eu nu-s fumător.”, “Dar ce-s alea din capul tău? E frumos? Generaţia asta e de o calitate foarte proastă!”. Şi dacă drumul costă 8.87 lei şi tu îi dai 8.90 lei îţi va zice: “Aşa se plăteşte un taximetrist? Păi ce era dacă mai dădeai un leu?!”.
Bine, desigur, există mulţe alte tipuri de taximetristi şi eu aici am vorbit în principiu de cei speciali. Poate pe unii îi veţi recunoaşte pe loc iar pe unii o să-i întâlniţi mai târziu… cert e că ei există.
Pe final vă las cu un reportaj mai vechi făcut în colaborare cu Vecinu’ de la 9: (ateţie, limbaj de stradă şi taximetrist prost)


iauzi bre ce de taximetristi. bine ca nu circul cu taxiul :)
filmuletul e genial.
Tare sinteza. Poate-l linkam pe noul taxiblog cand ii dam drumul [cat de curand sper :P] – gen http://www.taxiblog.ro :)
V-am pus un bookmark!
Am mers ieri cu un taximetrist atipic, omul se lauda cu 26 de brevete de inventie si era neobisnuit de pasnic, bonom din fire… Mi-a povestit tot felul de chestii interesante, aproape mi-a parut rau ca n-am mers decat 7km cu el :)
incearca tu sa stai 24 de ore la strada non stop sa vezi cum e, si sa mai suporti si fiecare client prost care isi aminteste doar prima silaba din strada formata din 4 cuvinte
Mai exista si taximetristul vanzator, cel care joaca la pariuri, la jocuri de noroc si nu mai are bani. Si incearca sa vanda o rabla de telefon “ieftin, foarte ieftin”
Cel mai mult imi plac aia veterani si vorbareti. Am dat pana acu de 2 pensionari cu facultate terminata, soferi pe taxi pentru ca are nevoie ala micu’ de bani. De la un sofer de taxi am invatat odata cum trebuie facuta izolatia pe casa, si a avut dreptate omu’ in ce zicea, cu altul chiar zilele trecute stateam si dezbateam daca palinca de caise e mai buna ca a de pruna, altul era fost sofer de tir, si mi-a explicat cateva moduri de a fura benzina, si ce ii obliga patronii sa faca [aici i-am dat clasa, ca i-am explicat o varianta noua de furat benzina], etc. Cred ca daca as nota fiecare calatorie cu taxiul, as avea romane intregi.
Daaa.. mai stiu taximetristii de 40 de ani (sau peste) care se dau la clientele din masina :| astia ma enerveaza cel mai tare.
exista oare si taximetristul care este taximetrist cu adevarat?
Am fost taximetrist cam 25 de ani pe vremea lui Ceausescu. Am facut-o cativa ani si prin 2000.
Am renuntat. Stiti de ce? Nu de bani. Pentru ca prea sunt ciumeci clientii, prea vor sa-i iei din scara si sa-i lasi in apartament, prea sunt mimoze domnisoarele, prea tre’ sa le faci pantofii la toti care de multe ori au asa o impresie buna despre taximetristi…!
eu am intalnit de la taximetristi ok, care te duc unde ai nevoie in timp util, la taximetristi cu adevarat groaznici..asa ca nu mai merg singura cu taxiul.va relatez mai jos experienta mea…
…Cea mai oribila calatorie :
ora 12 si ceva, noaptea, taximetrist de culoare, incuiat portiere de indata ce ma sui in taxi, fatait prin tot orasul(desi ii spun ca sunt anul 2 si stiu orasul), ajuns la destinatie, cerut in scarba 18 lei (desi pe aparat scria 17), DESI o cursa de la gara pana la camin face de obicei 6 lei
?
no comment.
aleg taxiurile dupa pretul pe km – in general cam stiu cat fac pana la destinatie si mereu caut sa am marunt la mine sa nu stau dupa restul lor
nu imi plac taximetristii mai tineri si vorbareti – era unu care zicea ca nu stie unde e Salajan si Trapezului ca apoi sa imi zica cum a ajuns cu masina pe autostrada pana la Fundulea si inapoi :P si ce ii mai mergea gura
Eu m-am întâlnit cu primul tip odată. It was okay. :)
e bine ca esti sincer, Cristi, si ca ti-ai facut curaj sa ne destainui asta :P (iti dai seama cum suna ce ai spus tu?)
şi de-aia nu ar trebui să fac commenturi pe la 11-1 noaptea, dar tot o fac. :)
eu nu as merge singura cu taxiu’ nici in ruptu’ capului. mi’a zis cineva odata “sti ce nu le lipseste niciodata taximetristilor? … prezervativele”
asta ma sperie.
Pe mine m-a dus marti noaptea un tigan taximetrist pana acasa pe gratis. Mergeam spre casa pe jos ca nu gasisem un taxi cu tarif pe placul meu si m-a luat din drum, cred ca i s-a facut mila de mine pe ninsoarea aia. Am cam ramas surprins cat de treaba a fost omul.
Ce bine ca eu nu ma sui in masini dceat daca e a mea sau e a cuiva pe care il cunosc foarte bine si am imcredere…cand e vorba de taxi..eu nu ma urc singura:)…:D chiar de e 12 noaptea…iau pe cineva cu mine..ii platesc cursa inapoi :-”
decat*
incredere*
sry de greseli:)