3 Days to Kill – Condamnat să ucidă (2014)

Ce poți face în situația în care decizi să te retragi din serviciul CIA pentru a petrece mai mult timp alături de familie, dar o boală necruțătoare îți mai dă doar câteva luni de trăit? Ei bine, accepți o ultimă misiune, misiune în schimbul căreia vei primi un medicament experimental și o nouă șansă pentru a-ți îndrepta greșelile. Din cauza unei asemenea alegeri Kevin Costner este Condamnat să ucidă în filmul 3 Days to Kill!

3 Days to Kill – Condamnat să ucidă (2014)

Sinopsis

Ethan Runner este unul dintre cei mai eficienți agenți CIA, dar există un moment în viață în care ești nevoit să pui punct carierei pentru a putea face parte din viețile celor dragi. Acel moment a sosit și pentru Ethan, acesta intenționând să se reapropie de propria fiică și soție.

Dar atunci când acesta află că mai are doar câteva luni de trăit și apare posibilitatea de a încerca un medicament experimental, Ethan acceptă o ultimă misiune din partea Agenției.

3 Days to Kill – Condamnat să ucidă (2014)

Despre 3 Days to Kill

De la început trebuie să menționez că trailer-ul de promovare poate să vă inducă în eroare, promițându-vă un film de acțiune așa cum numai Liam Neeson realizează în ultima vreme. În schimbul acestei promisiuni primim, însă, o frumoasă poveste despre refacerea legăturii dintre un tată și fiica sa înstrăinată, piperată pe alocuri cu elementele specifice unui film cu agenți secreți.

De la scenariu până la regie filmul nu excelează de niciun fel, acesta părând o nouă versiune a filmelor din seria Taken sau The Transporter. O asemănare care este ușor observată poate și datorită faptului că scenariile tuturor acestor filme sunt opera aceluiași om: Luc Besson. Dar, spre deosebire de celelalte două filme, 3 Days to Kill reușește cumva să-ți pătrundă în suflet.

3 Days to Kill – Condamnat să ucidă (2014)

Să fie de la interpretarea lui Kevin Costner care este mult mai empatică decât cea a colegului său de breaslă, Liam Neeson? Sau de la dialogurile amuzante ori situațiile comice în care se implică personajele? Poate este de la aerul parizian ce învăluie fiecare scenă a filmului sau de la rețeta italiană de sos pentru paste pe care o învățăm la jumătatea filmului. Probabil răspunsul îl regăsim în chimia dintre cei doi actori, Kevin Costner și Hailee Steinfeld, care se simte dincolo de ecranul cinematografului.

Acesta este și motivul pentru care rămâi concentrat la film, de-a lungul celor 113 minute ale sale, dar și pentru care treci cu vederea faptul că ai auzit același fir narativ de prea multe ori în ultimii ani.

3 Days to Kill – Condamnat să ucidă (2014)

Problemele adolescenților, conflictul dintre generații, întâlnirea dintre un tată și iubitul fiicei sale sunt doar câteva dintre subiectele abordate cu o nuanță de umor atunci când ne este prezentată relația dintre Ethan și fiica sa, Zoey. O abordare care poate asigura succesul unui asemenea film, în care unele părți trebuie înghițite ca atare, deoarece nici scenariștii nu ți le-ar putea explica.

Un asemenea exemplu ar putea fi de ce conducătorul operațiunii este un agent CIA de top, dar ale cărui apariții în 3 Days to Kill sunt doar “exotice”. Și nu vorbesc doar despre frumusețea și ținutele actriței Amber Heard, ci și despre faptul că rolul acestuia în toată acțiunea pare a fi mult mai mic decât ne este dat să credem.

3 Days to Kill – Condamnat să ucidă (2014)

Pe partea cealaltă, a scenelor de acțiune, voi spune că, deși acestea sunt puține la număr, sunt bine realizate, oferind doze de adrenalină mici, dar eficiente. Cu siguranță că la acestea a contribuit și modul psihotic în care unul dintre personajele negative își alegea să-și ucidă victimele.

Concluzie

3 Days to Kill (Condamnat să ucidă) nu este cel mai bun film de acțiune care va apărea în acest an, dar poate fi un exemplu despre cum ar trebui să arate un film de familie și despre modul în care ar trebui prezentat acesta.

3 Days to Kill va ajunge în sălile de cinema pe data de 21 februarie 2014, acesta fiind distribuit în România de către Ro Image 2000 și ProRom.

Vizionare plăcută!

Distribuie:

Mihai Cosmin

Am început să scriu din curiozitate, iar această curiozitate s-a transformat rapid într-o obişnuinţă. Acum obişnuinţa a devenit o pasiune și mi-am propus să mă bucur cât mai mult timp de ea.

2 Comentarii

  • Reply 19.February.2014

    Mircea Ionel

    Dupa ce am citit prezentarea asta, abia stept sa-l vad . 21 februarie e ff aproape

    • Reply 19.February.2014

      Mihai Cosmin

      Mulțumesc. Sper să găsești în acest film aceleași momente frumoase de care am avut și eu parte! :)

Lasă un răspuns

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.