Roxana Popa
Spune despre ea:
Salutare! Sunt Roxana şi atât. Glumesc. Ce aş putea să spun despre mine… sunt o persoană ciudată. Sunt genul de om care azi are chef de orice, oricine şi a doua zi nu răspunde la telefon (dramatic, nu?). Am un stil aparte când vine vorba de oameni; nu pot spune că mă simt bine cu un anumit tip de personalitate. Am prieteni de tot felul şi cel mai nasol este că niciodată nu îi pot strânge laolaltă… am încercat, nu a ieşit bine. Punct.
Nu am de gând să fac reclamă aiurea niciunui loc din Bucureşti. Dar în zilele ce au trecut mi-am dat seama că mă ataşez de diverse spaţii, de anumite teritorii precum se leagă în lumea animală diversele vieţuitoare când marchează în mod neplăcut pentru noi (mă gândesc la pisoiul din casa mea care este în călduri şi trebuie să ne arate asta) cu tot felul de mirosuri zona pe care o domină.
Eu de exemplu iubesc bucătăriile. Apartamentul unde m-am mutat în Rahova are una imensă, cu o canapea care pe mine mă îndeamnă la scris. Mi-am revendicat deja un colţ al ei şi starea mi se pare atât de naturală încât produc pagini întregi de literatură proastă şi dileme mai mult sau mai puţin reuşite pe ea. Citeşte în continuare »
A. Gabriel Ban este redactor-şef la Teen Press, revistă pentru liceeni distribuită gratuit în liceele din capitala. De fapt, redactor-şef e puţin spus. El este omul ce a avut grijă ca în 5 ani de zile, revista să rămână în viaţă şi să evolueze. A coordonat şi a sprijinit generaţii de liceeni ce au realizat revista. Stând de vorba cu el la o bere un suc, ai ocazia să-l cunosti pe el ca om şi nu funcţia sa. Noi aşa am făcut, stând de vorba în Little Bar, pe Smârdan. Citeşte în continuare »
Numărul de Decembrie al revistei Teen Press vine cu tema revoluţiilor, contrar obişnuintei teme a Crăciunului, abordată de toată lumea în această perioadă. Editorialul, scris de A. Gabriel Ban, mi-a şi atras atenţia. „Au murit degeaba…“, zice el. Cine? Oamenii care au murit la Revoluţie. Cei despre ale căror familii se prefac că le pasă politicienilor numai de sărbători. Durerea pierderii unui copil nu este acoperită de un bilet de tramvai gratis. „Oare cum se simte o soră când în fiecare seară se întoarce acasă în apartamentul din strada Dragoş Mladinovici, fratele ei ucis la Revoluţie?“ Citeşte în continuare »
Anul 1945 a însemnat pentru istoria umanităţii o îmbinare perfidă de extaz şi agonie. În prima parte a acestei încercări povesteam cum un mare om de stat a luat premiul Nobel pentru literatură pe când meritele sale erau exclusiv politice. Acel domn căruia contemporaneitatea îi datorează aproape exclusiv existenţa se numea Churchill şi a fost omul care a ţinut piept acelui episod bizar al istoriei, ca să îl citez pe Preda, numit Adolf Hitler. Sfârşitul războiului a însemnat pentru Churchill o mare cădere.
Lecturi Urbane este un proiect de implicare civică iniţiat de civika.ro ce are scopul de-a promova lectura în locurile publice şi în mijloacele de transport în comun – în particular şi actul cititului în general.
Primul eveniment marca “Lecturi Urbane” pe 2010 are loc pe 2 februarie, marţi, la ora 19:00 probabil (!) tot pe peronul 1 de la staţia de metrou Unirii.
La ultima ediţie ne-am strâns ~120 de oameni şi am dat ~300 de cărţi.
Un montaj video aici.
Mai multe detalii pe oraşulciteşte.ro.
Se pare că am intrat într-o nouă vacanţă. Da, hai să fim serioşi, mai face cineva şcoală Vineri? E atât de ciudat cum nici nu ne-am întors bine din vacanţa de iarnă şi imediat ne-am gândit la vacanţa aceasta de acum (cea semestrială). Ne-am gândit la ea şi ne-am dorit atât de mult să vină vacanţa de parcă ar fi fost vacanţa de vară. Probabil mereu facem aşa, dar situaţia e destul de tristă. O dată ce se termină primul semestru, realizezi că de fapt nu ai decât 1 săptămâna de vacanţă. Poate nici nu i-ai putea spune vacanţă, căci unii chiulesc cu săptămânile, iar o săptămână liberă nu mai înseamnă de fapt nimic.
Şi totuşi, ce am putea face în timpul acesta, astfel încât mult aşteptata vacanţă de o săptămână, să nu fie o amăgire ? Citeşte în continuare »
Grupurile astea vin din mai multe genuri, zone şi epoci, pot fi mai mult sau mai puţin cunoscute, dar merită cel puţin o ascultare. Din seria TDCSNA azi avem Saint Etienne.
Scuze pentru pauza lungă. Se mai întâmplă…
Saint Etienne
Nu, nu m-am apucat să fac articole despre sport. Saint Etienne sunt un grup de alternative rock/”indie dance” englez care şi-au luat numele de la echipa de fotbal franceză cu acelaşi nume. Formaţi în 1990, Saint Etienne au următorii membri:
Sarah Cracknell – vocale
Bob Stanley - producţie, claviaturi, electronice
Pete Wiggs – producţie, claviaturi, electronice
Ian Catt – chitări, electronice, instrumente multiple (1990-1996)
Gerard Johnson – producţie, claviaturi, electronice (1998-prezent)
În ultima „Dilemă” aminteam de ziua lui Ariel. În cele câteva ore plăcute în care povesteam, am început să vorbim între altele despre premiile Nobel, în discuţie s-au prins mai mulţi oameni iar la un moment dat Robert a zis să scriu despre asta. Şi aşa m-am pornit pe drumul relativ dificil şi extrem de subiectiv al literaturii şi al scrisului despre literatură.
Parafrazându-l pe Dumitru Ţepeneag pot spune cu inima împăcată că în ultimii 100 de ani s-a scris mai mult despre literatură decât opere în sine iar cazul lui Eminescu este exemplar, pe marginea puţinelor poezii rămase de la el s-au irosit tone de neuroni, tera de hârtie, zetta de spaţiu şi yotta de timp. Citeşte în continuare »
| www.wordpress.org
Feed RSS
Twitter
31.01.2010 
