21.Jan.2010 / Carte / 5,217 vizualizări /
“De veghe în lanul de secară“ – J.D. Salinger
Dragei mele prietene şi colege, Popşor Delia, care m-a îndemnat la lectura acestui roman.
Literatura pentru adolescenţi a reprezentat întodeauna o lectură captivantă şi de cele mai multe ori profundă încărcată de idei şi metafore percutante. Adolescenţa reprezintă una din cele mai importante perioade ale vieţii omeneşti şi reprezintă perioada marilor schimbări, atât fizice cât şi intelectuale, când se formează caracterul unui om, când învaţă ce înseamnă relaţiile interumane, nedreptatea, virtuţile oamenilor, defectele acestora, când sunt forţaţi la compromisuri, când aşează temelia vieţii lor.
Personajul central din romanul lui J.D. Salinger, Holden Caulfield, reprezintă tipul adolescentului rebel, el de altfel fiind un personaj foarte complex şi unul din cele mai simbolice personaje adolescentine din istoria literaturii. Purtat prin nenumărate şcolii, acesta rămâne corigent la mai toate materiile şi este dat afară de la mai toate. Deşi aflat la o vârstă fragedă, 16 ani, acesta are o filosofie proprie foarte complexă, şi deşi considerat de unii imatur, este cel mai pregătit pentru lumea reală. Elev fiind la liceul Pencey, acesta rămâne corigent la patru materii din cinci, promovând doar la Engleză, unde este foarte talentat (fratele lui, H.D., fiind scriitor) el fiind un cititor înrăit de altfel. Are o serie de principii bine delimitate, urând cel mai mult ipocrizia, unul din motivele principale ale şederiilor sale scurte la toate liceele prin care a trecut.
Caulfield este totuşi un tânăr dezorientat, ducând o viaţă neorganizată, într-o lume pe care în general o dispreţuieşte. Apreciat de unii profesori, aceştia rămân dezamăgiţi când aud de încă o exmatriculare a sa, şi încearcă să-l sfătuiască să urmeze “calea cea dreaptă“ (în concepţia lor, desigur). Caulfield ţine cont de sfaturile lor, dar duce în continuare stilul său de viaţă haotic, aici constând toată drama lui Holden Caulfield: e un om prea modern pentru lumea în care trăieşte. Urând complicaţiile inutile ale vieţii cotidiene, acestea are aspiraţii simple, primare: să steie de veghe în lanul de secară. Această idee este un simbol al păcii şi liniştii la care aspiră omul de secole.
Stilul lui Salinger şochează de la început. Naraţiune la persoana I din perspectiva lui Caulfield, folosind un limbaj specific acestuia, textul rămâne şi astăzi plin de vigoare şi prospeţime. Amuzant şi captivant, întreg discursul lui Caulfield (toată cartea) prezintă realităţi cumplite ale lumii contemporane, muşcând în stânga şi-n dreapta societatea de consum americană.
Carismatic, non-conformist, familist convins, Holden Caulfield rămâne unul din cele mai bine-conturate personaje adolescentine din literatură, iar “De veghe în lanul de secară“ una din cele mai percutante şi şocante pamflete la adresa societăţii, un testament plin de dramatism a unui tânăr şi un roman ce a fascinat atâtea şi atâtea generaţii.


Aceasta carte e una dintre cartile adolescentei mele si in acelasi rand una dintre cele mai bune publicatii pe care am avut ocazia sa le citesc. O recomand si eu:D
Funny, dar si mie tot o colega mi-a recomandat-o prin clasa a 9-a.Nu pot spune ca m-a impresionat prea mult aceasta carte, dar recunosc ca face parte din viata de licean la fel ca si Portretul lui Dorian Gray. Pe vremea aceea eram socata din cauza limbajului folosit de autor si din cauza usurintei cu care Holden accepta si facea ceva ce mie mi se parea imoral si dubicore. Acum, sincer, n-as mai fi atat de contrariata, nici macar uimita :)).
pe 28 ianuarie a.c., la varsta de 91 de ani, J.D. Salinger s-a dus sa ne vegheze in lanul de secara ceresc
http://news.bbc.co.uk/2/hi/americas/8486169.stm
Această este fără îndoilaă o carte foarte bună. Notă 10 pentru scriitură şi pentru unul dintre cele mai bune personaje dintr-un roman: Holden Caulfield.
Mulţumim Salinger !!!
Cititi si noua povestiri, de acelsi autor, desigur. O sa va dati seama ca Salinger nu e numai un scriitor “de adolescenta”. Cartea am citit-o acum 3 ani, e preferata mea, dar nu o consider o carte numai “pentru adolescenti”.
Noua povestiri tare mi-a placut, recomand si eu, Salinger e grozav
Am impresia ca e prea buna sa fie impusa la clasa a 9-a
nu e impusa doar intr-a 9-a, majoritar depinde de profesor. eu, de exemplu, am primit-o intr-a 7-a.
e superba, te lasa marcata profund :)
ce semnifica titlul? help me…..
Va multumesc pentru postare.:*
vrajeala