”Emoția” – Mirela Stănciulescu

”Emoția” - Mirela StănciulescuEmoția” de Mirela Stănciulescu – Editura Humanitas

”Emoția” pare, la prima vedere, un roman despre adolescenți, pentru adolescenți, un jurnal al unei fete obișnuite de 17 ani. De fapt, acesta este mult mai mult decât atât: romanul Mirelei Stănciulescu este practic o ”emoție”, un roman care nu trebuie numai citit, dar și simțit.

Despre ce este vorba?

Clara Martin, o adolescentă în vârstă de 17 ani, căreia îi plac norii, literatura, inorogii și zborul, se confruntă cu mai multe probleme existențiale, printre care, bineînțeles, își face loc și dragostea. Momentul crucial al împlinirii vârstei de 18 ani este declanșatorul (sau poate doar un factor aleatoriu) tuturor greutăților vieții Clarei, care este în fiecare zi demoralizată de părinți, prieteni și profesori. Singurul refugiu al acesteia se află în literatură, mai precis în scris. Aceasta își dorește să devină scriitoare, și se consideră foarte bună în domeniul său de activitate, deși afirmă că nu a scris ”nicio operă” concretă.

Astfel, aceasta începe să scrie un roman, pornind de la un personaj pe care l-a creat treptat de-a lungul timpului, pe nume Edo. Edo este materializat (sau mai bine zis transpus) prin Eduard, zis Edi, student la Facultatea de Geologie, de care Clara se îndrăgostește definitiv și irevocabil. Aceasta îi mărturisește că vrea să scrie un roman care să-l aibă pe Edo ca protagonist, dar dorește să se inspire din personalitatea lui Edi pentru acest lucru.

Spre finalul romanului, povestea avansează 20 de ani mai târziu, când Clara încearcă cu disperare să-și reamintească și să retrăiască momentele din adolescență.

Ce mi-a plăcut la carte?

Mi-a plăcut faptul că titlul nu este deloc dezamăgitor, așa cum mă așteptam. Pentru că, practic, primul lucru pe care-l citești când o carte îți pică în mână este titlul acesteia. Ori acesta nu trebuie NICIODATĂ să dezamăgească cititorul, adică să-l inducă în eroare printr-un titlu epatant și excentric, care este mai bun decât conținutul cărții în sine.

”Emoție„ este un cuvânt puternic, foarte dificil de plasat ca titlu fără a eclipsa conținutul. Autoarea nu ne-a dezamăgit, pentru că, după cum spuneam, romanul în sine este o ”emoție”. Este o carte în care nu ai cum să nu te regăsești: dacă nu în personaje, sigur în situații, dacă nici în situații, sigur în sentimente.

De ce recomand cartea?

Pentru că este foarte, foarte bine scrisă. Autoarea are un stil ușor ironic, uneori melancolic și meditativ, alteori alert și amuzant. Dialogul este inteligent, personajele sunt descrise cu excesivă atenție, iar pe parcurs cititorul va întâlni numeroase simboluri și laitmotive pe care este invitat să le descifreze și să le aplice după bunul său plac.

Distribuie:

Spune-ne părerea ta

Atenţie! Noi suntem prieteni cu limba română şi nu mai acceptăm comentarii care nu respectă regulile de bun simţ ale gramaticii limbii noastre oficiale.
Îţi mulţumim pentru înţelegere.